Dezvoltare2018-07-09T13:18:10+03:00

Unelte de Studiu Biblic

pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună!

(2 Timotei 3:17)

Versiune de suprafață – Metoda de Descoperire

  • Metoda de Descoperire (MD) este accesibilă și pentru cei care nu au mai citit Biblia, chiar și pentru cei mai puțin educați;
  • MD se recomandă în cadrul unui grup mic, dar se poate folosi și individual.

  • MD se aplică doar textelor narative – povestiri (Mare parte din Vechiul Testament, Evanghelii, Faptele Apostolilor; nu se aplică cărților poetice, nici cărțior profetice și nici epistolelor).

  • În cadrul grupului, fiecare persoană va avea ocazia să vorbească și să fie ascultată, de preferat în mod egal cu ceilalți.

  • Este nevoie de un facilitator/moderator al discuției, dar nu neapărat de un învățător/lider.

  • După prima citire/ascultare a fragmentului de studiu, urmează interacțiunea cu textul biblic, prin 6 întrebări simple, pentru Observare, Interpretare și Aplicare.

  • (Opțional, pentru a acorda mai multă atenție pasajului biblic, se poate face o competiție de recapitulare a povestirii care să stimuleze reținerea a cât mai multor detalii din text).

Descarcă fișa de lucru aici:

Descarcă fișa de lucru aici.

Versiune de profunzime – Metoda Inductivă

  • Metoda Inductivă (MI) se recomandă pentru studiul individual, deoarece presupune un studiu mai minuțios;

  • Se poate folosi și în cadrul unui grup mic: la finalul fiecărei etape de studiu, după munca individuală, pot avea loc consultări cu ceilalți din grup.

  • MI este mai riguroasă decât MD, și se poate aplica oricărui text biblic.

  • Se recomandă transpunerea textului într-o formă (restructurată) electronică sau printată, care să permită apoi observații direct pe text și notițe pe margini.

Descarcă ghidul de studiu aici.

Fragmente Biblice

Go to Top