Căutări care înnobilează

Omul, între problema fundamentală și SOLUȚIE. Întuneric și Lumină.

Actuala problemă fundamentală a omului ne afectează pe toți, într-o anumită măsură: ignoranța. Mai specific, ignoranța față de Iisus pentru cei care nu cred în El, sau iluzia cunoașterii pentru cei care doar cred că cred în El. În termenii Scripturii, „ignoranța” este reprezentată de „întuneric” iar unica soluție, de „lumină” („revelația” și „adevărul”).

 

Soluție cu Referințe Biblice

 

Profeție împlinită prin prezența lui Iisus în Capernaum;

Matei 4:16

Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ţinutul și în umbra morţii, a răsărit lumina.

 

Menirea ucenicilor lui Iisus, despre soluție – revelația vie

Matei 5:14-16

14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. 16 Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

 

Iisus, soarele care luminează întunericul

Luca 1:76-79

76 Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui 77 și să dai poporului Său cunoștinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; 78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime; 79 ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morţii și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!

 

Sfântul Simeon, despre Iisus și popoare

Luca 2:30-32

30 Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, 31 pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, 32 lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.

 

Grija pentru suflet

Luca 11:33-36

33 Nimeni n-aprinde o lumină ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă, ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. 35 Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric. 36 Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.

 

Iisus, soluția pentru lumea ignorantă

Ioan 1:4-14

4 În El era viaţa, și viaţa era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. 6 A venit un om trimis de Dumnezeu: […] ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. 10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. […] 12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13 născuți […] din Dumnezeu. 14 Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr […].

 

Lumină personală doar prin a-L urma pe Iisus

Ioan 8:12

12 Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

 

Iisus îi luminează personal pe cei care cred în El

Ioan 12:35-46

35 Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge. 36 Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” […] „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45 Și cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.

 

Misiune – Să se întoarcă de la întuneric…

Faptele Apostolilor 26:17-18

17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul neamurilor, la care te trimit; 18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină; și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinţiţi.

 

Inimă întunecată

Romani 1:21, 28

21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

 

Cuget luminat de Duhul Sfânt

Romani 9:1-3

1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor 2 că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. 3Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupești.

 

Văl de peste inimi, înlăturat în Hristos

2 Corinteni 3:14-18

14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă [văl] rămâne neridicată; fiindcă marama [vălul] este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă [văl] peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama [vălul] este luată. 17 Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, […] slava Domnului și suntem schimbaţi […] prin Duhul Domnului.

 

Minte necredincioasă și orbită; strălucirea Evangheliei, iluminarea inimii

2 Corinteni 4:3-6

3 Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, 4 a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus. 6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

 

Rugăciune pentru iluminarea sufletului

Efeseni 1:17-19

17 Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi 19 și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui.

 

De la întuneric… , prin Hristos

Efeseni 5:8-14

8 Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca niște copii ai luminii. 9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. 10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului 11 și nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. […] 13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. 14 De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, și Hristos te va lumina.”

 

Cunoașterea lui Hristos, comoara de neprețuit

Filipeni 3:7-12

7 Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. 8 Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos […] 10 Și să-L cunosc pe El […]. 12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.

 

Eliberați de sub puterea întunericului

Coloseni 1:9-13

9 De aceea […] nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleţi de cunoștinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune și pricepere duhovnicească; 10 pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, […] 13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.

 

Iisus revelează viața și viața veșnică, prin Evanghelie

2 Timotei 1:9-10

9 El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii, 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viaţa și neputrezirea, prin Evanghelie.

 

Fii ai luminii nu ai întunericului

1 Tesaloniceni 5:4-6

4 Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. 5 Voi toţi sunteţi fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem și să fim treji.

 

Dumnezeu, Tatăl luminilor

Iacov 1:17-18

17 orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 18 El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.

 

Chemarea din întuneric la …, prin credință

1 Petru 2:7-9

7 Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioși, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; 8 și „o piatră de poticnire și o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul […]. 9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui; ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

 

Dumnezeu, lumina totală; trăirea în întuneric/lumină

1 Ioan 1:5-7

5 Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. 6 Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, minţim și nu trăim adevărul. 7 Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alţii; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.

 

Vezi și

Problema fundamentală a omului – preliminarii

Originea răului

Păcatul originar și pregătirea restaurării umane

Problema fundamentală a omului – după Hristos

 

© Mihail B.

Leave A Comment