Căutări care înnobilează

Păcatul originar și pregătirea pentru restaurare a omului

Înainte de Hristos, problema fundamentală a omului era ignoranța față de Dumnezeu (vezi aici). Păcatul, sub toate formele și variațiile, este doar consecința acestei ignoranțe. Similar cu o mașină defectă, a cărei defecțiuni este cauzată doar de ignorarea manualului de instrucțiuni; sau cu o boală cauzată de împlinirea unor dorințe sau nevoi legitime, dar în mod nesănătos, abuziv sau iluzoriu. Soluția presupune pregătirea pentru restaurare a omului.

 

Păcatul primilor oameni – între cauze, efecte

Cel mai probabil, căderea lui Adam s-a produs înainte de a mânca din fructul oprit; când a încetat să mai creadă adevărul, după cochetarea cu minciuna șarpelui. Acesta i-a convins că Dumnezeu îi priva de ceva ce ei ar fi trebuit să aibă sau să devină. Odată ce au crezut minciuna, au ajuns în contradicție cu însăși realitatea; păcatul este tocmai această contradicție.

 

Rezultatul a fost propria lor înstrăinare de Creator, alienare care a început să le penetreze ființa. Astfel, păcatul este mult mai profund decât a încălca o anumită lege. Încălcarea legii este doar simptomul bolii. Căderea lui Adam înseamnă infestarea umanității; o problemă organică, mai mult decât una legală.
Păcatul este o problemă degenerativă; corupție interioară; alienare generală a ființei umane.
Odată cu aceasta, exuberanța, asigurarea și pacea le-au fost distruse, iar sufletele lor au fost umplute cu un venin de anxietate, rușine și vină. Așa au ajuns să se ascundă, să-și ia viața în propriile mâini; omul centrat pe sine. Toate acestea, împreună cu degradarea continuă a percepției despre Dumnezeu (creșterea ignoranței) le-a inhibat libertatea spre comuniune cu Dumnezeu. Omul era într-un cerc vicios: ignoranța îi creștea anxietatea, iar anxietatea îi creștea ignoranța…
În ciuda impactului catastrofic, anularea căderii nu este maximul a ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru om.

 

Planul pentru restaurare

Dumnezeu nu a abandonat omul. El este pentru noi, nu împotriva noastră. Cel care a planificat adopția omului înainte de creația și căderea sa (Efeseni 1), este opus cu pasiune distrugerii omului. Această opoziție este mânia lui Dumnezeu: expresia dragostei Sale în acțiune opusă față de rău și păcat.
Așadar, restaurarea și reconcilierea trebuiau să aibă un cadru de desfășurare.

(Vezi Planul cel mai vechi, bazat pe Efeseni 1).

 

Cadrul restaurării

Avraam și Israel

Dumnezeu îl alege pe Avraam, și implicit națiunea pe care urma să o formeze. Israel urma să fie binecuvântat, pentru a fi o binecuvântare pentru tot pământul (Geneza 12:1-3). Această alegere reprezenta o promisiune necondiționată față de Avraam, un legământ privilegiat, care se baza pe bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu, nu pe performanța lui Avraam. Legământul lui Dumnezeu, cu Avraam, Legământul Credinței, era cadrul binecuvântării și pentru Israel.

 

Această binecuvântare nu se rezuma la o bună teologie sau la o dogmă corectă. Israel era chemat să faciliteze reintrarea rasei umane în contact cu Dumnezeu, comuniune personală cu Dumnezeu. Aceasta era binecuvântarea: o prosperitate holistică, rezultată din această comuniune cu Creatorul; o stare de bine sufletească, relațională și materială, în acțiune pentru și mai mult bine, și pentru toți oamenii.

 

Evreii erau astfel un popor special, chemați să fie o națiune de preoți pentru binecuvântarea celorlalte națiuni. Fundamentul lui Israel era încrederea poporului în Dumnezeu (legământul credinței), nu în propriile abilități și performanțe (Exodul 19:4-6).

 

Eșecul lui Israel

Influențat de păgânismul altor popoare, Israel a bravat înaintea lui Dumnezeu cu orgoliul preformării (Exodul 19:8).
Acesta este contextul în care Israel primește Legea prin Moise (Exod 20). Dincolo de intenția lui Dumnezeu, favorabilă omului, prin limitarea răului, la cererea poporului, aceasta a devenit și un standard de performanță și de binecuvântare condiționată. Aceasta este o altă cădere din istoria rasei umane: decizia de a-și câștige binecuvântarea prin merite proprii, prin respectarea Legii, nu prin credincioșia lui Dumnezeu. Israel a preferat religia: o relație cu un sistem de legi nu o relație cu Dumnezeu.

 

De asemenea, această lege venită prin Moise, avea și menirea de a evidenția gravitatea problemei omului, în contextul ignoranței față de Dumnezeu.

 

Pregătirea de restaurare

În ciuda eșecului poporului Israel, Dumnezeu nu a renunțat la el, nici la dorința de a binecuvânta rasa umană.
Legământul Credinței a rămas mereu valabil și deschis pentru oricine ar fi dorit să se bazeze pe credincioșia lui Dumnezeu, nu pe propriile performanțe. După Hristos, în Noul Testament, acest legământ al credinței este mult mai clar revelat și îl numim Legământul Harului.

Elemente necesare pentru restaurare

Israel a încercat să Îl țină pe Dumnezeu la o distanță de siguranță prin Lege. Dar prin relaționarea la poporului Israel, Dumnezeu educa rasa umană atacând ignoranța omului prin concepte care urmau să-și primească semnificația deplină prin Întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu: legământ, ispășire, milă, profet, preot, împărat, etc. Acestea erau ochelarii prin care lumea putea zări adevărul despre Dumnezeu și modul de a intra în comuniune cu El. 

 

Vezi și

Originea răului

Omul, între problema fundamentală și SOLUȚIE

Problema fundamentală a omului – preliminarii

Problema fundamentală a omului – înainte de Hristos

Problema fundamentală a omului – după Hristos

 

© Mihail B.

Leave A Comment