Căutări care înnobilează

Problema de bază; nu ți-o poți rezolva singur, dar nici alții fără tine

problema omului

Problema de bază a omului.

Ignoranța corespunde unei nevoi umane de bază, nevoia de cunoaștere; când o nevoie legitimă nu este nici măcar conștientizată, nevoia devine o problemă importantă (detalii). Chiar dacă ne considerăm experți în anumite domenii, fiecare suntem ignoranți în alte domenii, într-o mulțime aspecte. Fiecare ignoranță este atât de gravă, cât de esențial ne este acel aspect în care suntem ignoranți. Cea mai gravă ignoranță este în zona cea mai vitală, a fiecăruia. (Desigur, la polul opus am putem numi și ignoranțe benefice, dar nu știu dacă ignoranța poate fi vreodată ceva pozitiv). Dar cu toate că ignoranța este problema de bază a omului și a societății contemporane, această problemă esențială are o soluție accesibilă fiecăruia; dar nimeni nu ne-o poate rezolva fără noi, și nici noi singuri, deci avem nevoie de ajutor. Rezolvarea presupune interacțiune, relaționare și schimbare. Lipsa acestora înseamnă boală sau moarte.

Cheia personală spre soluție

Cheia magică pentru problema de bază este rostirea a două cuvinte: ˋnu stiuˋ. Deși nu este soluția în sine, sunt două cuvinte simple către soluție.
Cel mai probabil nu am fost încurajați să le folosim și poate nici nu o facem prea des; deoarece societatea răspunde adesea prin etichetarea cu ˋrușineˋ.
Bineînțeles, cele două cuvinte magice, sunt de apreciat; dar numai dacă sunt însoțite de atitudinea ˋvreau să știuˋ.

A spune ˋnu știuˋ este astăzi un act de curaj. Romania are nevoie de oameni curajoși, chiar cu riscul altor etichete.
Ar trebui să folosim mai des ˋnu stiuˋ, nu doar pentru a fi onești, dar și din prudență; până la urmă, chiar și ce știm, s-ar putea să știm greșit, adică să fim în eroare; cea mai gravă formă de ignoranță este iluzia cunoașterii.

Cui nu i-ar place să fie înconjurat de oameni învățabili? Dar cat de învățabili suntem noi înșine?
Poate ne straduim, depunem efort pentru educație, suntem autodidacți; apelam la

Sursele cunoașterii:

Cele mai accesibile ne sunt rațiunea și experiența, și ne aparțin; celelalte doua surse ale cunoașterii sunt: autorități umane și revelația divină. Din cele patru, fiecare preferăm una și neglijăm alta, dar ele sunt egale în importantă, complementare, și nesubordonate una alteia; sunt pur și simplu sursele de cunoastere; singurele surse de cunoaștere, dar niciuna singură; esențiale, deoarece unele lucruri chiar nu le putem cunoaște folosind doar trei surse, oricare trei din cele patru (vezi cartea „De unde știi?”, de Ellis Potter):

1. Rațiunea

Mintea este o comoară extraordinară a umanității. Indispensabilă științei și dezvoltării societății. În mod paradoxal, gândirea este adesea descurajată de societate; de parcă s-ar dori ca unii să gandească în locul altora. Rațiunea ne este indispensabilă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să o considerăm filtrul suprem pentru cunoaștere și adevăr.

2. Experiența

Ne place să experimentăm. De mici ne dorim să atingem, să simțim, să verificăm. Orice tată și-a intrigat soția cu refrenul „lasă-l să încerce”. Experiența ne ajută să testăm, și să experimentăm din nou, pentru mai bine. Pur și simplu, experiența ne oferă ocazia de a cunoaște nemijlocit, cu propriile simțuri. Dar nici ea nu este regina cunoașterii, pentru că nici o sursă de cunoaștere nu este supremă; nici macar primus inter pares.

Urmatoarele doua surse de cunoaștere ne transmit că problema ignoranței nu ne-o putem rezolva singuri; așadar ne admitem

Nevoia de ajutor

3. Oameni cu autoritate:

Părinți, profesori, modele, mentori, duhovnici, antrenori, sponsori, prieteni, lideri, și alți oameni cu autoritate, oameni de elită, sau chiar comunități întregi. Autoritatea lor poate fi subiectivă și restrânsă, sau obiectivă, dincolo de preferințe personale. Nu doar că avem nevoie de ajutorul acestor oameni, dar la rândul nostru, putem avea privilegiul și responsabilitatea de a fi de ajutor altora.
Când suntem ajutați, dar și când ajutăm, în ambele roluri, onestitatea și „nu știu” pot face minuni.

4. Revelația divină

Pentru o dezvoltare holistică, spiritualitatea nu ar trebui separată de celelalte domenii ale vieții. „Spiritual” nu se rezumă la „religios” și nici nu este opusul la „fizic”. Ființa umana este în acelasi timp fizică dar și spirituală. Așadar relaționarea la divinitate este posibilă. Dar oare cine a luat primul inițiativa în comunicare? Omul sau Dumnezeu?

Problema de bază necesită o soluție holistică: cunoașterea care valorifică la maxim toate sursele cunoașterii.

Oare,

Care este sursa ta de cunoaștere preferată?

Care este sursa pe care tinzi să o neglijezi?

Dar cercul tău de prieteni?

Dar România?

 

Mai specific

Dacă îmi permiți o întrebare mai personală, în ce aspecte importante sunt/ești ignorant/ă?

Vezi și

Problema fundamentală a omului – preliminarii

© Mihail B.

Leave A Comment