Identitate apoi relație, sau invers

Unicitate și identitate.

Fiecare om este unic, printr-o combinație unică de: moștenire genetică, familie, mediu, experiențe, cunoștințe, amintiri, preferințe, aspirații, ambiții, abilități, performanțe, limitări, influențe, realizări, concepție despre lume și viață, credințe, valori, obiceiuri, tendințe, condiționări, libertate, etc… Dincolo de unicitate, avem identitate și relație. Dar care o implică pe cealaltă? Ce este esențial despre om?

Libertate și relație

Una din valorile supreme ale generației noastre este libertatea. De la concepţie până după bătrânețe, libertatea este: percepția oricărei plăceri, pretenția oricărei nevoi, speranța oricărui efort, iluzia oricărei dependențe, motivația oricărei investiții, scopul oricărei relaxări, promisiunea oricărei reclame; Autodeterminare! Eliberare! Independență! De parcă ne-ar fi amenințată identitatea…

Paradoxal, libertatea este posibilă doar în cadrul unei forme de siguranță, fără de care libertatea ar însemna moarte, împreună cu: plăcerea, nevoia, efortul, obiceiul, investiția, relaxarea și promovarea. Astfel libertatea există doar în relație cu o formă de protecție a vieții.

Om și esențial

Elementele unicității omului, amintite mai sus, au ceva în comun: necesitatea relaționării la alte persoane. Intrinsec, omul este o ființă relațională. Chiar și atunci când omul nu (mai) este conștient de identitatea sa, ori îi este neclară, el tot este într-o anumită relație cu ceilalți. Astfel identitatea urmează relației. Fără părinți, prieteni, iubiți, parteneri, modele, repere, mentori, critici, eroi, identitatea ne este amenințată.

Omul tânjește după unicitate, libertate, valoare, sens, importanță, menire, potențial; dar în mod esențial, toate acestea presupun relaționare…

…

Surprinzător sau nu, Dumnezeu există tot în relație: conform relatării biblice, El este o Sfântă Treime, o Sfântă Relație, fundamentul relațiilor.

Ignorarea Acestei relații înseamnă relații în criză, și implicit criză de identitate.

© Mihail B.