Căutări care înnobilează

Atmosfera Crăciunului

la maxim

craciun și iubirea, la maxim

Privind pe geam, mi se pare mie, sau fulgii dansează de bucurie? Atmosfera de poveste ne amintește de cea mai frumoasă veste: că de Crăciun, pruncul din iesle este darul divin pentru umanitate; însăși Iubirea, tulburător de frumoasă, care transcende orice ceață religioasă.

De primul Crăciun, Dumnezeu ne surprinde mai mult decât putem cuprinde în cuvinte. Cea mai frumoasă sărbătoare abundă în contraste pline de semnificație.

Oare nu merită primul Crăciun să împartă istoria în două?

Iubirea întrupată

Din iubire de neconceput, copilul înfășat îmbrățișează umanul, cu aceeași iubire cu care la început a conceput omul. Cel de necuprins, iată-L în carne și oase; se lasă limitat de legile pe care tocmai El le-a creat.

Lumina lumii depinde acum de o făclie care îi luminează staulul.

Arhitectul soarelui are nevoie de căldura animalelor.

Cel care susține orice suflare, este nevoit să învețe să respire aerul pe care l-a creat, și plânge ca să se exprime.

Cel care a creat universul prin rostire, trebuie de-acum să deprindă vorbirea de la Cea care a consimțit să poarte în corpul ei plăpând pe Însuși designerul corpului ei.

Dragostea întrupată se supune iubirii tinerilor părinți, și va învăța să-i iubească ca pe niște sfinți.

Iubirea, care poate face tot ce vrea, se îmbracă în umilință. Cel Bun se expune răului pe care îl vor face cei făcuți după chipul Său.

În același timp, prin întrupare, divina relație își extinde armonia cu exuberanță. Din iubire, Dumnezeu (întrupat) se naște aducându-ne speranță și o nouă viață. Bucuria cerului este împărtășită de îngeri, de simplii păstori și de câțiva „păgâni”, în stele cititori.

Iubirea necondiționată

Întreaga omenire fusese împotmolită în întunericul propriei ignoranțe. Astfel, Iubirea în persoană este întâmpinată cu respingere de localnici, cu ignoranță religioasă, și ură politică.

Dar El știa că orice om considerat netrebnic, este totuși om, deci de iubire vrednic!

Poate şi noi l-am fi ignorat, pe El, revelația de neegalat; dar Adevărul întrupat ne-a declarat: Dumnezeu adevărat, îmbrățișa omul înșelat…

Evenimentul Crăciunului este dincolo de orice superlativ.

Întregul univers se holbează mut de uimire. Un astfel de dar, este atât de frumos, atât de profund, şi atât de uluitor, încât cutremură imaginația oricărui muritor, care zărește Lumina.

Semnificația Crăciunului

Cu toate acestea, în cea mai sfântă și mai frumoasă noapte, un dar ne-a fost dat, dincolo de ceea ce putem înțelege. De ce?

Ca „tot răul, din cauza noastră, să vină peste Iisus, ca tot binele, datorită Lui, să ne fie oferit nouă”¹.

Revelația supremă

Dar motivul întrupării nu este doar unul utilitarist: cadoul divin și supranatural este de fapt revelația supremă a lui Dumnezeu despre Sine; spre deosebire de alte zeități imaginare, Dumnezeu este exact așa cum s-a manifestat în Iisus: bun și iubire, la maxim.
Dumnezeu adevărat, îmbrățișa omul înșelat: ca să îi aline sufletul strivit de umbre străine.

Copilul Iisus, prin prezența Sa divină ne confrunta iluzia separării, iluzia incompatibilității omului cu Dumnezeu; iluzii cultivate prin minciuni despre Dumnezeu şi umanitate.
Dumnezeu a intrat în toată dezordinea noastră, în toată urâțenia dar și frumusețea condiției umane.

De Crăciun, Dumnezeu este cu noi. El a devenit unul ca noi și una cu noi, pentru totdeauna. Noi, care eram ostili față de Dumnezeu, nu El față de noi;

doar în percepția noastră afectată de mitologie, era și El împotriva noastră. Dar El era pentru noi, dintotdeauna. „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine Însuși” (Sfânta Scriptură, II Cor. 5:19), nu pe Sine cu lumea, căci cel care era în nevoie de împăcare era omul.

Valoarea și Importanța omului

Dumnezeu a coborât pentru a ne întâlni față în față. Și fără a mai înceta să fie cine era, Fiul cel veșnic, devine ca noi în carne și oase.
La primul Crăciun, o declarație monumentală a valorii umane, a fost strigată până în cele mai îndepărtate galaxii, despre tine și mine, și orice alt „eu”. Întruparea este o dovadă a neseparării dintre om și Dumnezeu:

El nu ar fi putut deveni om dacă omul ar fi fost incompatibil cu Dumnezeu; dar tot ce a făcut El a fost sfânt, inclusiv a deveni om; astfel, Crăciunul ne spune că a fi uman este (un lucru) minunat.

Creatorul a traversat tot universul pentru a declara dragoste inimilor noastre și valoare și importanță sufletelor noastre.

„Fiul lui Dumnezeu S-a unit la maximum cu umanitatea, sau a venit în maximă apropiere de noi”².

Sunt uimit de puritatea unei astfel de sărbători. Sunt tăcut înaintea acestei Dragoste de neoprit. Sunt refăcut; sunt o nouă creație!

De Crăciun omul stă iar față în față cu Dumnezeu, inclus în sfânta armonie, ca în Eden.

O noapte cu adevărat sfântă!

Crăciunul adevărat

Atmosfera Crăciunului este o stare de spirit care se crează în jurul Sărbătoritului; o stare interioară, care dă sens vieții.

Dumnezeu pune omul în centrul preocupărilor Sale. De aceea omul trebuie să Îl aibă în centrul vieții pe Dumnezeu.

Atmosfera Crăciunului este mai mult decât cadouri, zăpadă, brazi, colinzi și petreceri frumoase; acestea sunt decorul sărbătorii. Fără esența Crăciunului, sărbătoarea ar fi un alt contrast, pierdut în decor, fără semnificație.
Iubirea întrupată ne îmbrățișează și azi, și ne șoptește

iubire, speranță și demnitate.

© Mihail B.
inspirat de J. MacMurray, ¹D. Prince și ²D. Stăniloae.

Leave A Comment